by

Beneficiile xylitolului

Xylitolul este un produs natural care se gaseste in concentratii mici in fibrele multor legume si fructe, iar in concentratii ceva mai mari in coceanul de porumb, in scoarta unor copaci, sau in cojile de nuci sau de alune. El a fost descoperit aproape simultan in Germania si Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar vreme de peste 60 de ani nu a avut nicio intrebuintare.

 

Beneficiile xylitolului sunt certe, acesta contribuind la un mai bun control al valorilor glicemice, ceea ce poate duce la scaderea riscului complicatiilor cronice ale diabetului zaharat. In plus, datorita continutului caloric mai redus, xylitolul poate avea efecte beneficela persoanele supraponderale, limitand cresterea excesiva in greutate si putand preveni evolutia acestora catre diabet zaharat. Acesta este motivul pentru care de cateva decenii s-au cautat solutii de obtinere a lui ca indulcitor natural si o alternativa a zaharului.

Spre deosebire de zahar care contine un numar mai mare de calorii (si in plus reprezinta un bun mediu de cultura a germenilor in cavitatea bucala favorizand aparitia cariilor dentare), xylitolul, este un zahar/alcool nefermentabil. In plus, el favorizeaza transportul calciului in saliva si remineralizarea smaltului dintilor, scazand frecventa cariilor dentare. De aceea, el a fost denumit si „un prieten” al dintelui si este utilizat in unele paste de dinti si unele produse (gume de mestecat, bomboane, ape si spray-uri de gura) care au un efect de protectie a dintelui.

De asemenea, prin rolul antibacterian, xylitolul aduce beneficii in afectiunile ORL(nas/gat/urechi), prevenind dezvoltarea bacteriilor si scazand riscul de otite. De aceea, el este folosit si in produse naturale de decongestie nazala, care pot ajuta la tratarea alergiilor (la polen, poluare), a rinitelor, a sinuzitelor etc.

Din punct de vedere gastronomic, principalul avantaj al Xylitolului, spre deosebire de alti indulcitori sintetici, este ca poate fi folosit la prepararea alimentelor (dulciurilor), inclusiv pentru indulcirea bauturilor reci sau calde, fara a le schimba gustul. Este importanta identificarea in piata a produselor ce contin Xylitol obtinut natural prin fermentatie (nu prin sinteza) si care sa nu provina din organisme modificate genetic, spre exemplu XyloSweet, produs 100% natural obtinut din porumb. Este important ca magazinele sa comercializeze numai astfel de produse naturale.

Prof. Dr. Constantin Ionescu-Tirgoviste

Institutul National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice „Prof. N. C. Paulescu”

Membru Corespondent al Academiei Romane

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *